Dr. Ioan-Catalin Vlad, doctor în ştiinţe medicale, este membru al Disciplinei de Chirurgie Oncologică şi Ginecologie Oncologică din anul 2011, în cadrul căreia desfăşoară activitate didactică şi de cercetare.
Activitatea didactică universitară şi postuniversitară cu studenţi şi medici rezidenţi constă în cursuri, stagii, prezentări de caz clinic, conducere de lucrări de licenţă.
Activitatea de cercetare se axează, în mare parte, pe chirurgia cancerului colorectal, factori de prognostic în cancerul colorectal. A elaborat şi publicat articole în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale, a contribuit la elaborarea de materiale didactice pentru studenţi, a participat la proiecte şi granturi de cercetare.