Şef de disciplină: Conf. Dr. Gabriela Roman
Adresa: Str. Clinicilor, Nr. 2-4
Telefon: 0264594455
e-mail:
Disciplina de Diabet și Boli de Nutriție a fost înființată în 1993 ca o recunoaștere din partea conducerii UMF ”Iuliu Hațieganu” a importanței unui învățământ modern, specializat în acest domeniu și a necesității pregătirii studenților și viitorilor specialiști în îngrijirea unor patologii metabolice cu prevalență epidemică în populația generală și cu o agresivitate extremă.
Disciplina a fost formată și coordonată de Prof. Dr. Nicolae Hâncu, care a dezvoltat un climat de profesionalism și avangardism științific, continuat ulterior de Conf. Dr. I. A. Vereșiu și menținut și în prezent sub conducerea Prof. Dr. Gabriela Roman.
Activitatea didactică și oferta educațională sunt extrem de diversificate, dată fiind complexitatea specialității de diabet, nutriție, boli metabolice și se adresează studenților de la Facultatea de Medicină (linia de predare română, engleză și franceză), Asistență medicală, Balneofiziokinetoterapie și de la Facultatea de Farmacie (programul de studii Nutriţie şi Dietetică și Masteratul „Nutriția și calitatea vieții”). Cursurile postuniversitare au ca și tematică managementul modern al diabetului zaharat, pompele de insulină și sistemele de monitorizare continuă a glucozei. O activitate didactică și clinică de anvergură este adresată pregătirii medicilor rezidenți din specialitatea noastră și alte specialități, medicii rezidenți fiind implicați atât în activitatea clinică cât și în cea de cercetare.
Colectivul disciplinei este implicat într-o bogată activitate de cercetare: studii epidemiologice, ”omica” aplicată în bolile metabolice, implicațiile microbiomului și a cronobiologiei în patologia metabolică, tehnologia și telemedicina în managementul diabetului. Calitatea activității științifice și publicistice, organizarea și participarea activă la multiple manifestări științifice și proiecte educaționale, sunt apreciate pe plan naţional şi internaţional și au adus numeroase premii membrilor colectivului.
Profesionalismul și expertiza clinică în managementul bolilor metabolice de care dau dovadă membrii colectivului, sunt recunoscute și apreciate în mediul medical dar și al pacienților.
Lista alfabetică a personalului