Șef de disciplină: Conf. Dr. Cristina Ionela Mogoșan
Adresă: Str. Ion Creanga Nr. 12
Telefon: 0264591302
Prezentare generală
Disciplina de Farmacologie, Fiziologie şi Fiziopatologie desfăşoară o complexă activitate didactică cu studenţii anului II Farmacie la disciplina de Anatomie-Fiziologie şi Fiziopatologie, cu studenţii anului III şi IV Farmacie la disciplina de Farmacologie şi cu studenţii anului II Nutriţie şi Dietetică la disciplinele de Fiziologie-Fiziopatologie şi Farmacologie. De menţionat că pentru specializarea Farmacie, activităţile didactice se desfăşoară atât cu studenţii liniei române, cât şi cu studenţii liniei franceze, iar în viitor şi cu studenţii liniei engleze. Activitatea didactică este completată de implicarea disciplinei în Rezidenţiatul de Farmacie clinică şi Laborator farmaceutic, precum şi în programele de Masterat. Disciplina dispune de o bază materială adecvată activităţii didactice, cu aparatură specifică de laborator şi o reţea de calculatoare care a permis introducerea în activitatea didactică a unor metode de e-learning.
Cercetarea ştiinţifică a Disciplinei este orientată în două direcţii: studii de farmacologie şi fiziologie experimentală pe de o parte şi studii clinice de farmacovigilenţă în cadrul Centrului de Cercetări privind Informarea asupra Medicamentului (CCIM) pe de altă parte. CCIM se află sub coordonarea Disciplinei, membrii Disciplinei fiind şi membrii CCIM. Activitatea şiinţifică desfăşurată în cadrul Disciplinei şi concretizată prin granturi de cercetare naţionale şi internaţionale şi articole ISI s-a dezvoltat în ultimii ani şi prin colaborări cu Universităţi şi Institute de cercetare din Franţa (Bordeaux, Dijon, Rouen) şi Germania (Greifswald).
Prin specificul ei, Disciplina contribuie la formarea continuă a farmaciştilor, punând la dispoziţia acestora cursuri post-universitare şi participând la simpozioane, prezentări şi congrese ale farmaciştilor cu actualităţi din domeniu.
Disciplina este implicată, prin membrii ei, în activităţi administrative şi decizionale, participă în comisii ale examenelor de Licenţă, Rezidenţiat, de Farmacist specialist sau Farmacist primar.
Lista alfabetică a colectivului: