UMF
Miercuri, 22 Martie 2017 09:16

Programul de burse naţionale UNESCO şi L'Oréal "Pentru femeile din ştiinţă"

Stimate tinere cercetătoare,

 L’Oréal Romania a lansat cea de-a opta ediţie a programului de burse L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din știință”. L’Oréal sprijină comunitatea ştiinţifică locală prin acordarea a patru burse pentru tinere cercetătoare din aria Ştiinţelor Vieţii şi a Ştiinţelor Fizice.

Valoarea unei burse este de 42.000 lei.

Programul de burse naţionale L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” se desfăşoară în perioada februarie – mai 2017 şi se adresează cercetătoarelor din România cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiintific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei instituţii acreditate de învăţământ superior din ţară.

Dosarele de aplicaţie se depun pe platforma proiectului până la data de 15 aprilie 2017, inclusiv, şi urmează a fi evaluate de un juriu format din cercetători de renume din cadrul comunităţii ştiinţifice locale.

Cu stimă,
Echipa DepCDI
Accesat de 4067 de ori

Selecție - anunțuri