UMF
Luni, 07 Decembrie 2020 10:02

Încheiere convenţie CTP - abonamente reduse/gratuite an universitar 2020-2021

Stimaţi studenţi,

Începând cu luna curentă, UMF “Iuliu Haţieganu” a  încheiat o Convenţie pentru eliberarea abonamentelor reduse/gratuite cu Compania de Transport Public Cluj (CTP Cluj).
 
CTP Cluj va elibera două tipuri de abonamente pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi: abonamente cu reducere, respectiv abonamente gratuite,  cu un număr de maxim 120 de calatorii/lună. Titlul de călătorie este valabil o oră de la validare, indiferent de numărul de mijloace de transport utilizate între prima şi ultima validare.
 
Încărcarea abonamentelor pe cardurile de călătorie va fi facută la unul din punctele de ticketing ale CTP la solicitarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor care deţin următoarele documente :

- carnetul de student/masterand/doctorand, vizat la zi de către instituţia de învăţământ superior
sau
- unul din cele şase carduri speciale : StudCard, ISIC student, masterand şi doctorand Euro<26 student, masterand şi doctorand OMNIPASS, A Card/A Kártya şi City Card Student

- cererea de emitere a primului card de transport care va fi în conformitate cu RGPD (Regulamentul general privind prelucrarea datelor cu caracter personal)

 - chitanţa emisă de CTP pentru plata contravalorii de 50% din abonament pentru studenţii la zi-taxă şi la zi-buget, cu vârsta mai mare de 26 de ani.

    Încărcarea abonamentelor pe cardurile de călătorie va fi făcută lunar, până la data de 31.03.2021 şi trimestrial începând cu 01.04.2021. Încărcarea abonamentelor se face exclusiv la cererea lunară, respectiv trimestrială, a beneficiarilor şi nu în mod automat.
 
Tipurile de abonamente sunt:
•    abonamente gratuite 120 călătorii/ lună, în Cluj-Napoca, pe bază de card  pentru studenţi şi masteranzi  cu vârsta de maxim 26 de ani (IF-Buget)  
•    abonamente gratuite 120 călătorii/ lună  în Cluj-Napoca, pe bază de card pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi cu vârsta de maxim 26 de ani (IF-Buget şi IF-Taxă) – orfani sau proveniţi din casele de copii
•    abonamente cu reducere 120 călătorii/ lună, în Cluj-Napoca, pe bază de card pentru studenţi şi  masteranzi (IF-Taxă) şi (IF-Buget cu vârsta > 26 ani ) - beneficiar decont 35 lei
•    abonamente cu reducere 120 călătorii/ lună, în Cluj-Napoca, pe bază de card pentru doctoranzi (IF Buget cu vârsta mai mare de 26 ani) şi (IF-Taxă)  - beneficiar decont 35 lei
•    abonamente cu reducere 120 călătorii/ luna în Cluj-Napoca, pentru studenţi , masteranzi şi doctoranzi cu vârsta de maxim 26 de ani (IF-Buget),  neposesori de card - beneficiar decont 35 lei                                                               
•    abonamente gratuite 120 călătorii/ lună în Cluj-Napoca, pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi cu vârsta de maxim 26 de ani (IF-Buget şi IF-Taxă) neposesori de card special – orfani sau proveniţi din casele de copii.

Accesat de 6635 de ori

Selecție - anunțuri