Masterat Farmacoterapie şi reguli de bună practică medicală

Masteratul “Farmacoterapie şi reguli de bună practică medicală” este un program universitar post-licenţă având drept scop aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă şi dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică ale studenţilor.

 

Adresabilitate:
Programul se adresează absolvenţilor Facultatii de Medicină, Facultatii de Farmacie și celor de Asistență Medicală Generală, care prin studiile de licenţă, au dobândit cunoştinţele de bază privind farmacologia/farmacologia clinică şi regulile de bună practică clinică, şi care doresc o cunoaştere aprofundată în domeniul abordat de programul de masterat.
Loc de desfăşurare a activităţilor: Disciplina Farmacologie, Toxicologie si Farmacologie Clinică, Facultatea de Medicina, UMF „IULIU HAŢIEGANU”, str Marinescu, Nr 23
Durata studiilor: 1 an, 60 ECTS

 

Aferent programului de studii universitare de masterat Farmacologie clinică şi reguli de bună practică medicală s-a obținut validarea calificării Competență în farmacologie clinică și reguli de bună practică medicală.

 

Masteranzilor cărora li se adresează acest program, li se asigură o pregătire aprofundată în domeniul farmacologiei clinice şi a regulilor de bună practică clinică, care să le permită:

  • utilizarea noţiunilor de bază ale farmacologiei în înţelegerea farmacocineticii şi farmacodinamiei medicamentelor
  • însuşirea unor cunoştinţe aprofundate de farmacologie clinică
  • abordarea competentă a problemelor specifice de farmacologie clinică şi farmacoterapie
  • aplicarea regulilor de bună practică clinică
    Activitatea educativă este prevăzută a se concretiza prin susţinerea de cursuri şi lucrări practice care să abordeze toate aceste aspecte.

 

Metologia, tematica și bibliografia de concurs

 

Directorul programului de masterat – Prof. Dr. Buzoianu Anca Dana

 

Pentru mai multe informaţii, contactaţi Sef lucr. Dr. Maria Adriana Neag e-mail:

 

 

 

MED