Vanța Oana Maria


Sunt medic specialist neurolog și student doctorand ȋn cadrul Universitatii – Disciplina de Neurologie, iar cercetarea din cadrul doctoratului se bazează pe evaluarea unor aspecte particulare ale neuropatiei periferice la pacienții cu Boala Parkinson.
Sunt o persoană dinamică, optimistă care apreciază omul ȋn toată complexitatea lui.
Astfel,contactul permanent cu studenții este piesa de rezistență pentru dezvoltarea acestora ȋn cadrul lucrărilor practice.
Începȃnd cu luna februarie a anului 2016 predau anatomie ȋn cadrul lucrărilor practice, la studenții de anul I, Medicină Dentară. Tot de atunci, am rolul de facilitator pentru stagiile de PBL (Problem Based Learning), la studenții de anul I, Medicină, ȋn cadrul programului desfășurat de Facultatea de Medicină.
Domenii de interes științific
Patologia neurodegenerativă,
Corelații neuro-anatomice, anatomo-clinice și anatomo-electrofiziologice.

Cele mai importante lucrări publicate



1. O.M. Vanța, N. Tohanean, L. Perju-Dumbrava, Guillain-Barré syndrome with acute psychotic disorder during therapy with PEG-IFN and Ribavirin for chronic hepatitis C - case reportin European Journal of Neurology 21 (Suppl. 1), 546 and Reactions Weekly, June 2014, Volume 1506, Issue 1, pp. 22-22.
2. Nicoleta Tohanean, Oana Vanta, Alexandru Centea, Teodora Alexescu, Lacramioara Perju-Dumbrava, Rasmunssen Encephalitis In Young Adult: A Case Report in Romanian Journal of Neurology – Volume XV, no. 1, 2016 pp 51-55

Informații

  • Grad didactic: Asistent
  • Adresă email:
Accesat de 14585 de ori