Prezentare

Istoric şi dezvoltare instituţională

Învăţământul universitar de stomatologie a debutat ca specializare separată în cadrul Facultăţii de Medicină abia în anul 1919. Studiile de stomatologie au fost organizate ca facultate separată, abia începând cu 1949, iar primul decan al Facultăţii de Stomatologie a fost Prof. Vasile Vasilescu (1949-1950).

Din dorinţa de a lărgi sfera de adresabilitate, în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară ia fiinţă începând cu toamna anului 1994, specializarea de Tehnică dentară, formă de învăţământ reglementat general, cu 3 ani de studiu. Din anul 1997 a luat fiinţă şi specializarea de Asistenţă dentară de profilaxie, formă de învăţământ reglementat general, cu 3 ani de studiu.

Din anul 2001 există în Facultatea de Medicină dentară şi o linie de învăţământ pentru specializarea medicină dentară în limba franceză, iar din 2007, o linie în limba engleză. Introducerea liniilor în limba franceză şi engleză a fost motivată de solicitările venite din partea unui număr tot mai mare de studenţi străini de a studia la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj, în aceste limbi de predare. Planurile de învăţământ şi programele analitice ale acestor linii sunt identice cu cele de la secţia cu predare în limba română.

Prof.dr. Gheorghe Bilascu (1863 – 1926) a fost organizatorul invatamantului de stomatologie din Cluj, invatamant pe care l-a condus in perioada 1919 – 1926. Datorita stradaniilor sale, invatamantul de medicina dentara a devenit, in premiera nationala, obligatoriu. De mentionat ca aceasta catedra – de medicina dentara – a fost prima in cadrul invatamantului medical din Romania.

Baza materială

Facultatea dispune de un patrimoniu complex constituit din imobile, spaţii de învăţământ şi cazare, mijloace fixe, dotări, aparatură şi material didactic. 
Sălile de seminarizare, dispun de tehnici de învăţare, predare şi comunicare care facilitează activitatea cadrului didactic şi stimulează receptivitatea fiecărui student. 
Sălile destinate stagiilor de specialitate (sălile de simulare/ stagiu clinic stomatologic) dispun de dotări moderne pentru asigurarea în condiţii optime a învăţământului de specialitate în medicina dentară, care este unul eminamente practic. Astfel, la ora actuală facultatea dispune de 88 unituri preclinice (simulatoare) şi 115 unituri dentare, toate achiziţionate în ultimii 5 ani. 
Activitatea de învăţare prin studiu individual este stimulată şi susţinută prin existenţa în biblioteca universităţii a unui număr de 276 de titluri cu profil de medicină dentară, precum şi a abonamentelor la diverse baze de date (Elsevier Science Direct Health Sciences; Springerlink; OVID - Lippincott Williams & Wilkins High Clinical Impact + Cochrane; Oxford Journals Biomedical Collection; EBSCO; Wiley Interscience; MD Consult; MICROMEDEX; EMBASE; WEB OF SCIENCE, Journal Citation Reports; HINARI). Biblioteca universităţii dispune de 60 de staţii de lucru cu conexiune la internet, la care se adaugă prezenţa în toate spaţiile bibliotecii a sistemului wireless ce permite conectarea la internet a laptopurilor personale.

Sigla FMD