Activitate didactică: coordonator stagiu Boli Infecţioase pentru studenţii anului VI Medicină Generală, anul V Medicină Dentară şi anul IV Asistenţi Medicali Licenţiaţi, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, coordonator lucrări de licenţă ale studenţilor din cadrul Universităţii, coordonator al activităţii clinice şi ştiinţifice a medicillor rezidenţi aflaţi în stagiul de Boli Infecţioase, colaborator la Cursurile postuniversitare (din cadrul programului de Educaţie Medicală Continuă) organizate în cadrul Disciplinei de Boli Infecţioase.
Activitate profesională: medic primar în specialitatea Boli Infecțioase, competență în Ecografie general, cu activitate medicală în domeniul bolilor infecţioase din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca atât pentru pacienţii spitalizaţi cât şi pentru cei din sistem ambulator.
Activitate ştiinţifică: doctorandă, titlul tezei – „Corelații clinico-imunologice în hepatitele acute virale"- Domenii ştiinţifice de interes: infecţiile virale cu virusuri hepatitice, herpesvirusuri, infecţii bacteriene,infecţii la categorii speciale – imunodeprimaţi, asociate sarcinii.