Irimie Alexandru

Prof. Dr. Alexandru Irimie, medic primar, supraspecializare chirurgie oncologică şi ginecologie oncologică, masterat în Managementul serviciilor de sănătate, doctor în ştiinte medicale, are o bogata activitate profesională, didactică şi de cercetare.
Prof. Dr. Alexandru Irimie ocupă poziţia de Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi este Şeful disciplinei de Chirurgie Oncologica si Ginecologie Oncologica. De asemenea este Preşedintele Comisiei de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi membru CNATDCU şi CNFIS.
Activitatea didactică universitară şi postuniveristară, cu studenţi, medici rezidenţi, subspecialişti şi doctoranzi, este reprezentată de cursuri, stagii, prezentări de caz clinic, conducere de lucrări de licenţă.
Activitatea de cercetare axată în special pe chirurgia tiroidei, chirurgia sânului şi ginecologia oncologică este reprezentata de publicarea de materiale didactice (cărţi de specialitate) pentru studenţi, rezidenti si doctoranzi, de cursuri postuniversitare, de elaborarea unui insemnat numar de articole in reviste de specialitate naţionale şi internaţionale (articole indexate Thomson Reuters Web of Knowledge sau BDI) si de participarea in proiecte sau granturi nationale şi internaţionale.
Meritele pentru întreaga sa activitate în domeniul medical au fost recunoscute de-a lungul anilor prin numeroasele premii şi distincţii obţinute, cele mai importante fiind Premiul pentru cel mai performant management medical – sector public Gala Sănătăţii (Sănătatea Media Group) 5.12.2012, Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler 30.09.2009, Premiul Iuliu Haţieganu pentru lucrarea “Chirurgia complicaţiilor în ginecologia oncologică” ACADEMIA ROMÂNĂ 19.12.2006.

Informations supplémentaires

  • Functie: Rector
  • Grad didactic: Profesor
  • Adresă email:
Lu 20247 fois