Cadru
- Detalii
- Accesări: 25054
Cercetarea științifică reprezintă una dintre misiunile asumate prin Carta Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu.
Activități de cercetare se desfășoară în toate catedrele și departamentele universității noastre, susținerea financiară fiind asigurată, în cea mai mare masură, prin granturi sau contracte de cercetare. Efortul excepțional al colectivelor de cadre didactice și cadrul instituțional ameliorat prin crearea Departamentului de Cercetare-Dezvoltare, pe lângă oferta mai generoasă a programelor de finanțare, au reprezentat condiţiile care au permis plasarea universității noastre într-o poziție de vârf între universitățile medicale din România din punctul de vedere al numărului și valorii granturilor de cercetare câștigate prin competiție.
In ultimii ani, strategia națională privind cercetarea științifică a permis structurarea centrelor de excelență și a celor de cercetare, acreditate de către CNCSIS. In universitate funcționează în prezent un centru de excelență și 15 centre de cercetare.