UMF
Miercuri, 03 Februarie 2016 11:40

Concurs public pentru ocuparea funcţiei de director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat

În temeiul art. 11 alin.(3) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 551 din data de 3 august 2011, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca anunţă organizarea concursului public pentru ocuparea funcţiei de director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, pentru mandatul 2016-2020. Concursul se va desfăşura în data de 11 aprilie 2016, ora 10,00, la sediul universităţii.
La concursul pentru ocuparea postului de director CSUD se pot prezenta numai persoane care au dreptul de a conduce doctorate şi care îndeplinesc standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, potrivit art.219 alin (I) litera a) din Legea nr.1/2011. Candidaturile se depun în perioada 4-8 aprilie 2016, la sediul Prorectoratului Ştiinţific al UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, str. Victor Babeş, nr.8, etaj V, jud. Cluj.
Relaţii suplimentare se obţin la tel. 0264/597256.
Accesat de 7112 de ori

Selecție - anunțuri