UMF
Miercuri, 12 Septembrie 2018 14:44

Cazarea studenţilor în căminele universităţii 2018-2019 - Lista provizorie după contestaţii

Listele provizorii după contestații cu studenţii care beneficiază de cazare în căminele universității, le puteți consulta în documentele atașate. Regulamentul privind procedura de cazare se regăsește în Carta Universității, TITLUL XI.

Menționăm că:

  1. S-a acordat prioritate cazării studenților care au efectuat precazarea, respectiv au optat pentru cazare la înscriere (Carta Universității, TITLUL XI, Art. 11).
  2. Prioritate au avut studenţii integralişti după sesiunile ordinare, apoi cei integralişti după sesiunile de reexaminări 1 şi 2 (Carta Universității, TITLUL XI, Art. 8 şi Art. 22).
  3. Fiecare an şi fiecare specializare a avut un număr de locuri atribuit în căminele universităţii, stabilit în funcţie de nr. de precazări înregistrate de către studenţii anului şi specializării respective (Carta Universității, TITLUL XI, Art. 10).
  4. În acest an, căminele O6, H10, B11 și B13 funcționează în regim mixt, iar căminele O1 și H9 vor găzdui doar fete.
  5. Nu a existat un anumit nr. de locuri atribuit în funcţie de sex în căminele mixte.

Pentru alte clarificări, vă rugăm să consultați regulamentul de cazare şi funcţionare a căminelor universităţii, pe care îl puteţi găsi accesând Carta Universității, TITLUL XI (http://www.umfcluj.ro/images/fisiere/documente_publice/Carta%20martie%202016.pdf).

Deschidem oficial perioada de transferuri și o menținem deschisă până în data de 14 septembrie 2018, ora 23:59. Pentru a solicita transfer vă rugăm să completați următorul formular:

Formular pentru transfer – cazări 2018-2019 - https://goo.gl/forms/lc26LXP7en3Paz5h2

Transferurile se vor realiza conform regulamentului de transfer atașat.

Cazările vor avea loc în perioada 26 septembrie 2018-30 septembrie 2018.

 

Acte necesare cazării:

  1. Copia cărții de identitate.
  2. Copia carnetului de student; studenții din anul 1 vor aduce copia după eliberarea carnetului de către secretariatele decanatelor.
  3. Avizul epidemiologic.
  4. Adeverință de la locul de muncă al părintelui (în cazul studenților care sunt copii ai cadrelor didactice).
  5. Studenții bursieri ai statului român se vor prezenta la cazare cu o adeverință eliberată de către decanatul facultății la care studiază, din care să reiasă că sunt bursieri ai statului român.

Studenții care nu doresc loc în cămin desi au efectuat precazarea (inclusiv anul I), au obligația să renunțe la solicitare printr-un e-mail la adresele menționate, până la data de 14 septembrie 2018, ora 23:59. Astfel , oferiți șansa colegilor de a beneficia de locul rămas vacant.

Studenţii care beneficiază de loc în cămin şi nu se prezintă la cazare vor pierde dreptul de a mai solicita cazare în căminele UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca pe toată perioada studiilor.

*Această listă este provizorie și poate suferi modificări.

Accesat de 28042 de ori

Selecție - anunțuri