Listele provizorii cu studenţii admişi sau integralişti după sesiunile vară şi restanţe 1 şi 2, care beneficiază de cazare în căminele universităţii, le puteţi consulta în documentele ataşate.
Dosarele medicale şi sociale sunt în curs de evaluare de către comisiile de specialitate, rezultatele urmând a fi comunicate ulterior. Repartiţia pentru bursierii statului români va apărea pe lista finală.
Solicitările studenţilor care nu au efectuat precazare sau nu sunt integralişti vor fi analizate, în limita locurilor rămase disponibile.
Reamintim faptul că, în acest an, toate căminele UMF (O1, O6, H9, H10, B11, B13) funcţionează în regim mixt.
Contestaţiile pot fi trimise până în data de 05 septembrie 2019, ora 16:00, la următoarele adrese de e-mail:
- Facultatea de Medicină Dentară –
Perioada de cazare va fi anunţată ulterior, la afişarea listei provizorii după contestaţii.
Lista provizorie după contestaţii va fi afişată în interval de 3 zile de la încheierea perioadei de contestaţii.
Acte necesare cazării:
- Copia cărţii de identitate.
- Copia carnetului de student; studenţii din anul 1 vor aduce copia după eliberarea carnetului de către secretariatele decanatelor.
- Avizul epidemiologic.
- Adeverinţă de la locul de muncă al părintelui (în cazul studenţilor care sunt copii ai cadrelor didactice).
Studenţii bursieri ai statului român se vor prezenta la cazare cu o adeverinţă eliberată de către decanatul facultăţii la care studiază, din care să reiasă că sunt bursieri ai statului român.
Studenţii care nu doresc loc în cămin, dar au efectuat precazarea (inclusiv anul I), au obligaţia să renunţe la solicitare printr-un e-mail la adresele menţionate, chiar dacă nu apar în tabelul provizoriu si sunt în aşteptare, până la data de 5 septembrie 2019, ora 16:00. Astfel , oferiţi şansa colegilor de a beneficia de locul rămas vacant.
Atenţie! Studenţii care beneficiază de loc în cămin şi nu se prezintă la cazare vor pierde dreptul de a mai solicita cazare în căminele UMF ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca pe toată perioada studiilor.
*Această listă este provizorie şi poate suferi modificări.
Precizări legate de cazări:
1. Cererile de transferuri între cămine se vor putea face, on-line, la adresele de e-mail menţionate, după soluţionarea contestaţiilor şi afişarea listei provizorii după contestaţii săptămâna viitoare.
2. Vă rugăm, de asemenea, să folosiţi numai canalul oficial de comunicare, adresa de e-mail pentru Facultatea de Medicină, pentru Facultatea de Medicină Dentară, pentru Facultatea de Farmacie, pentru orice nelămurire aveţi legate de procesul de repartiţie, pentru a putea menţine mai uşor o evidenţă a cererilor şi mesajelor voastre.
3. Criteriile repartiţiei au fost cele stipulate în Regulamentul de cazare, pe care îl puteţi consulta accesând Carta Universităţii
Nu a existat un anumit nr. de locuri pentru băieţi/fete în căminele mixte.
De asemenea, prioritate au avut studenţii integralişti după sesiunile ordinare, apoi cei integralişti după prima sesiune de reexaminări, apoi cei integralişti după a doua sesiune de reexaminări (art. 14, 18, 22
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Comisia de cazare.