Universitatea de Medicină și Farmacie „ Iuliu Hațieganuˮ din Cluj-Napoca anunţă organizarea concursurilor privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante publicate de către Ministerul Educaţiei în Monitorul Oficial al României nr. 391 din 27.04.2022.
Concursurile se desfășoară în conformitate cu Legea educației naționale nr.1/2011 actualizată, H.G. nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei - cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior modificată și Regulamentul concursului pentru ocuparea posturilor didactice, de promovare în cariera didactică și de ocupare a posturilor de cercetare, al universității.
Dosarul de înscriere este format din Dosarul de concurs și Mapa de lucrări, se depune la Prorectoratul Didactic, str. Victor Babeș, nr. 8 et. V, cam. 508, de luni până vineri în intervalul orar 9 - 16, personal, doar în formă complete (dosar de concurs + mapă de lucrări), conținând toate documentele aferente postului pentru care candidatul aplică, în ordinea prevăzută în formularul Opis dosar de concurs.