Stimați colegi,
universitatea noastră susține cercetarea de excelenţă, misiune fundamentală și o prioritate a activităţii noastre ca universitate de cercetare avansată.
Stimulăm cercetarea interdisciplinară și rezultatele performante prin multiple măsuri de dezvoltare a activităților suport pentru cercetare, operaționalizare a noi grupuri de cercetare interdisciplinară în domenii strategice, susținerea inovării și transferului de cunostințe, managementul calității mediului de cercetare.
Strategia în domeniul cercetării în Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” 2020-2024 prevede și încurajează „consolidarea nucleelor de cercetare performante din centrele universităţii și colectivele facultăţilor, cu redefinirea și acreditarea/reacreditarea acestor structuri în scopul creșterii performanţei și optimizării utilizării resurselor materiale şi umane”.
În scopul acreditării/reacreditării Centrelor de cercetare pe baza evaluării performanţei ştiinţifice a echipelor candidate, au fost elaborate Criterii minimale de acreditare, avizate de Senat (HS nr. 9 din 3.10.2022, pct. 15, Anexa 3).
Echipele care aplică pentru acreditare, precum și Centrele de cercetare acreditate de CNCSIS începând din 2001, active în universitatea noastră, sunt invitate să depună dosarul de acreditare/reacreditare, conform calendarului anexat și instrucțiunilor care vor fi trimise prin facultăți.
Anexe:
- HS nr. 9 din 3.10.2022,
- Anexa 3 a HS nr. 9 din 3.10.2022 (Criteriile),
- Calendarul acreditării/reacreditării Centrelor de cercetare ale facultăților
- Opis dosar pentru acreditarea/reacreditarea Centrelor de cercetare ale facultăților
Cu deosebită apreciere vă mulțumesc pentru cooperare,
Prorector științific Prof. dr. Mihaela Băciuț